Disponibilitatea apei pe Planeta Albastră
Apa este elementul esențial al vieții, care contribuie în mod activ la desfășurarea în condiții optime a tuturor activităților întreprinse atât la nivelul macro-sistemelor societății (pilonii economiei), cât și la nivel individual.
Supranumită și „Planeta Albastră” prin prisma compoziției învelișului său cu 71% apă, planeta noastră nu oferă întocmai o sursă ușor accesibilă de apă potabilă. Doar 1% din apa dulce existentă se încadrează în criteriile apei potabile, reprezentând aproximativ 0.0026% din volumul total de apă de pe Pământ (WECF – Women in Europe for a Common Future, 2016).
În acest context, apa curată și sigură reprezintă o provocare la nivel mondial, având în vedere necesitățile impuse de activitățile economice ale comunităților (ex. turismul și agricultura), și pericolul la care este expusă sănătatea membrilor acestora. Conform unui studiu UNICEF (2021), la nivel mondial, 1 din 5 copii nu are suficientă apă pentru acoperirea nevoilor sale zilnice.
Dreptul la apa potabilă – o chestiune colectivă
Chestiunea apei proaspete și în cantități suficiente a devenit un punct de reper în politica UE care se concentrează de ani întregi pe protejarea dreptului cetățenilor la sănătate prin accesul la apă potabilă de calitate. De asemenea, din anul 2010, Națiunile Unite au adăugat în lista drepturilor universale ale omului și dreptul la apă în condiții de siguranță și dreptul la servicii de sanitație.
O serie de investiții cofinanțate prin FEDR și Fondul de Coeziune al UE, au ajutat deja la punerea în aplicare a Directivei UE privind apa potabilă, astfel încât cetățenii europeni să beneficieze de acces la apa potabilă, calitativă. În urma acestor investiții, s-au observat îmbunătățiri ale calității apei potabile în țări unde situația era problematică (Bulgaria, Ungaria și România (Curtea de Conturi Europeană, 2017).
Chiar anul acesta, Comisia Europeană a aprobat investirea a 357 de milioane de euro pentru extinderea și modernizarea sistemelor de apă și de epurare a apelor uzate în România, în județele Satu Mare și Brăila (Digi 24, 2021).
Cu toate acestea, încă mai există numeroase zone care nu sunt conforme cu standardele acestei Directive stabilită în anul 1998. Mai precis, aceste zone nu se ridică la standardele pentru apa potabilă în funcție de cei 48 de parametri care trebuie să fie monitorizați și examinați în permanență în statele membre, pentru înlăturarea eventualelor riscuri la adresa sănătății umane.
Acești parametri, importanți în totalitate pentru sănătatea umană, sunt clasificați în trei categorii:
- parametri microbiologici, care includ în special parametrii E-coli și enterococi;
- parametri chimici, care vizează atât substanțele specifice, cum ar fi diferitele metale și compuși organici, cât și substanțele generice (pesticidele și produsele rezultate în urma dezinfecției);
- parametri indicatori, care oferă informații cu privire la procesele de tratare a apei și la calitățile organoleptice (cum ar fi culoarea, mirosul și textura unei substanțe) și estetice ale apei potabile.
Apa cauzatoare de … boli
Depășirea acestor parametri poate fi extrem de nocivă pentru organismul uman, ducând chiar la boli infecțioase dintre cele mai grave, mai ales în rândul copiilor și al persoanelor vulnerabile.
Situația este cu atât mai alarmantă cu cât raportarea parametrilor la nivelul alimentărilor cu apă de capacitate mică (ex. fântânile din mediul rural) este uneori insuficientă și chiar inexistentă, maximizând pericolul în care localnicii pot consuma apă fără să știe că aceasta le poate afecta sănătatea. Copiii sunt cele mai afectate victime, care, neavând apă potabilă disponibilă, pot suferi chiar de malnutriție și de retard de creștere.
O altă perspectivă asupra consumului apei cauzatoare de boli vizează contaminarea acesteia cu bacterii patogene, virusuri și paraziți, în contextul condițiilor precare de sanitație.
În România, 38% dintre școlile din mediul rural au grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare. Această realitate se reflectă chiar și în mediul urban, într-o proporție de 7% (Ambasada Sustenabilității, 2020). Astfel, copiii sunt expuși la boli, neavând acces nici măcar la spălatul pe mâini în condiții optime.
Din păcate, aceste statistici reactivează amintirea momentelor sumbre de-a lungul istoriei, în care apa contaminată cu deșeurile provenite din eliminarea apei uzate a omorât cei mai mulți oameni.
PET-urile, inamicul sănătății
Printre motivele pentru care reciclarea PET-urilor întarzie să apară după utilizare, se regăsește și faptul că românii tind să refolosească aceste ambalaje. Ce nu se conștientizează, însă, este că utilizarea repetată a acestor recipiente favorizează posibilitatea transferului compusului de chimicale din compoziția sticlelor în conținutul acestora.
Există studii care demonstrează că nivelul ridicat de antiamoniu din unele surse de apă îmbuteliată se datorează, de asemenea, compoziției sticlei de PET (Asociația Mai Bine și ApaVital, 2016) mai ales atunci când acestea sunt depozitate la temperaturi ridicate (TimpOnline, 2018).
În România, doar 62% din populație este conectată la rețeaua de apă
Cu toate că raportul dintre disponibilitatea apei potabile sigure și valorile populațiilor din statele membre UE denotă rate ridicate ale accesului cetățenilor la serviciile de alimentare cu apă, România prezintă cel mai pesimist scenariu, având doar 62% din populație conectată la rețeaua publică de alimentare cu apă (Eurostat, 2017).
Acest procent îngrijorător se reflectă mai cu seamă în realitatea celor 28% dintre școlile din România care nu au acces la apă potabilă curată și la instalații sanitare de bază (Unicef RO, 2020) și în cea a zonelor rurale, unde, nu numai că sute de comune nu sunt racordate la apă curentă, dar și cele racordate sunt, de fapt, conectate la rețele care livrează apă contaminată pe post de apă potabilă. Conform Recorder (2020), în peste 800 de comune din România curge apă nepotabilă fără ca oamenii să fie anunțați.
Grav este faptul că nici verificările calității apei nu sunt prioritare și efectuate temeinic, mai ales în zonele rurale, unde localnicii sunt expuși unor pericole extreme, nefiind informați cu privire la indicatorii de potabilitate, precum amoniul, nitriții sau bacteriile de natură fecală, care de cele mai multe ori sunt depășiți.
Apasă pe hartă pentru a accesa site-ul recorder.ro
Apasă pe hartă pentru a accesa site-ul recorder.ro
Apa îmbuteliată – o amenințare neconștientizată
Cine ar fi crezut că până și apa îmbuteliată poate fi problematică? De fapt, chestiunea apei îmbuteliate este mult mai complexă decât poate părea la prima vedere…
În primul rând, procesul de îmbuteliere în sine poate afecta aprovizionarea cu apă locală, prin prisma faptului că fabricile pompează cantități prea mari de apă. Astfel, se poate ajunge la epuizarea acviferelor subterane care reprezintă sursa de apă pentru comunitățile locale și pentru habitatele acvatice.
În al doilea rând, ambalajul apei îmbuteliate este, de cele mai multe ori, PET-ul (polietilenă tereftalată – un polimer obținut din petrol), pentru a cărui fabricare și distribuție se consumă importante cantități de resurse și energie. Conform unui studiu realizat de Asociația Mai Bine și ApaVital în anul 2016, producerea unui singur kilogram de material PET necesită aproximativ 2 kilograme de petrol, iar acest lucru nu ar fi atât de îngrijorător dacă întreaga producție de material plastic (incluzând atât PET-urile, cât și alte tipuri de recipiente sau ambalaje) nu ar consuma circa 8% din întreaga producție de petrol la nivel global.
Circuitul PET-urilor provenite din ambalarea apei îmbuteliate durează sute de ani… pentru că atât de mult durează procesul de descompunere a unei sticle de PET – 500-1000 ani! Situația cantităților uriașe de deșeuri din PET-uri, este cu atât mai alarmantă cu cât o proporție considerabilă din acestea ajunge în natură, afectând în mod dramatic ecosistemele și, implicit, animalele (Asociația Mai Bine și ApaVital, 2016).
România, țara PET-urilor
Acum mai bine de un deceniu, un român consuma anual în jur de 135 litri de băuturi îmbuteliate în PET-uri de diferite dimensiuni (Adevărul.ro, 2009). Se poate înțelege, astfel, despre ce cantități enorme de deșeuri din PET se poate vorbi la nivel național, mai ales în prezent, când nivelul consumului de orice fel crește pe zi ce trece tot mai mult. Conform PR Wave (2019), annual, sunt vândute în România circa 25 de miliarde de sticle de plastic, care ar putea acoperi în întregime suprafețele orașelor București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Constanța.
Și, totuși, problema cea mai pregnantă se reflectă în rata de reciclare scăzută din țara noastră, comparativ cu alte țări din UE – 40-50% (Parlamentul European, 2018). În unele zone ale țării nici măcar nu se reciclează deșeurile, iar zonele care înregistrează rate crescute de reciclare pentru România nici nu se apropie de nivelul avansat din alte state europene (E-reciclare, 2020). Raportat la cantitatea totală de deșeuri, doar 11% dintre deșeurile din România sunt reciclate, poziționând țara pe locul al 26-lea în ierarhia europeană, unde media de reciclare este de 47% (Ziarul Financiar, 2020).
În momentul de față, se încearcă îmbunătățirea acestor cifre prin diverse măsuri luate la nivel European, și implicit, la nivelul țării. Din 2021, taxe pe PET-uri, sticle și doze de aluminiu sunt deja impuse printr-un sistem care le permite consumatorilor să primească o parte din bani înapoi odată ce returnează aceste tipuri de ambalaje. Deși inițiativele de acest fel au eșuat de-a lungul timpului, pentru că 50% dintre ambalajele care ar fi putut fi reciclate nu au ajuns niciodată înapoi în fabrici, se pare că 80% dintre români sunt totuși dispuși să plătească o garanție pentru acestea (TVR, 2021).
Concluzii
Deși planeta Pământ este acoperită în proporție de 71% cu apă, acest lucru nu înseamnă că disponibilitatea în condiții sigure a acestui element vital este infinită.
Pe lângă faptul că numai 0.0026% din întregul volum de apă la nivel global are potențial pentru a fi potabilă, sistemele sanitare și cele de epurare a apelor uzate nu sunt nici măcar în marea lor majoritate amenajate în mod adecvat. Astfel, se poate observa cum condițiile de bază pentru sănătatea publică și a mediului înconjurător din așezările rurale, și chiar și din cele urbane, este încă amenințată, în ciuda eforturilor izolate depuse pentru crearea sistemelor de canalizare corespunzătare și pentru disponibilitatea apei proaspete…
… iar copiii au de suferit cel mai mult în această situație. Pentru a nu le mai pune în pericol sănătatea, și sănătatea publică, în general, este necesară conștientizarea realității conform căreia apa, incluzând și apa îmbuteliată, nu reprezintă o sursă sigură pentru organismul uman.
Dacă pentru accesul la apa potabilă sunt încă necesare investiții serioase dublate de grija responsabilă pentru comunitate, în ceea ce privește apa îmbuteliată, nevoia se manifestă la nivelul legislației aferentă acesteia. Pe de o parte, aceasta trebuie să vizeze îmbunătățirea procesului de analizare a calității apei, iar pe de altă parte, trebuie să monitorizeze impactul producției, distribuției și deșeurilor rezultate asupra mediului.
Conștientizarea tuturor acestor aspecte reprezintă un prim pas care ne aduce mai aproape de un mediu înconjurător mai curat și mai bogat în resurse pentru o cheie a vieții sănătoase.
